27 februarie 2013
Cadastru şi Publicitate Imobiliară
Introducerea în intravilanul localităţii a terenurilor agricole şi a celor amenajate cu îmbunătăţiri funciare se face pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ pentru care în prealabil a fost obţinut avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
După aprobarea prin hotărârea Consiliului Local Orlat a PUG şi PUZ, Primăria Orlat este obligată să transmită hotărârea însoţită de documentaţia de aprobare a PUG şi PUZ către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în vederea actualizării din oficiu a destinaţiei imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.
26 februarie 2013
Atenţionare meteorologică pentru 26 - 27 februarie
ANM a emis o atenţionare meteorologică COD GALBEN pentru intervalul 26 - 27 februarie 2013, fenomenele vizate fiind ploi însemnate cantitativ, intesificări ale vântului. În zona montană vor fi mai ales ninsori.
13 februarie 2013
Indicatori economici
La adresa http://uat.mai.gov.ro/uploads/32/145202/4/
se pot vizualiza indicatorii economici la data de 31.12.2012.
28 ianuarie 2013
Informatii despre campania R.I.S.C-Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale
Inspectoratul General Pentru
Situaţii de Urgenţă a lansat o nouă campanie naţională de informare denumită „ R.I.S.C-Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale”.
Această acţiune face parte din activităţile
derulate cu E-ON România, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru
Siguranţă”, parteneriat încheiat în luna septembrie 2012. Obiectivul
de bază al campaniei este reducerea numărului de incidente (incendii şi
explozii) la locuinţe.
Date
suplimentare privind modul de derulare a acestui proiect, date statistice
relevante şi recomandări preventive specifice le puteţi găsi accesând site-ul
dedicat campaniei – www.risc.info.ro
30 decembrie 2012
ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI!
Serbarea de Crăciun prezentată de elevii Şcolii gimnaziale „Ion Pop RETEGANUL” ORLAT - 16.12.2012
Din an în, din zi în zi, române, să fii
bun! E un îndemn şi-o binecuvântare rostite, la naşterea Mântuitorului lumii. Colindele
noastre sunt imnuri ce deschid mereu porţile cerului. Acestea au fost
interpretate cu mare talent, de corul
şcolii, condus de prof. Mihaela BĂCILĂ, având ca solişti pe Adnana
TOPÎRCEAN şi Petru PĂRĂU.
Obiceiurile de Crăciun din Orlat, „Junii”, îndrumaţi de înv. Elena MORAR
şi „Craii” sau „Irozii”, îndrumaţi de prof. Claudius MILEA, au fost cei care şi-au
etalat frumuseţea costumelor locale, a jocului şi a mesajelor interpretate.
Sosirea
Anului nou a fost anunţată de „Pluguşorul”
închinat dascălilor şcolii şi oficialităţilor locale, interpretat
actoriceşte de băieţii, îndrumaţi de înv. Elena MORAR, precum şi „Sorcova” prezentată de elevii claselor
a III –a, în mod personalizat şi a costumaţi foarte frumos, îndrumaţi de
învăţătoarele Ica VULCU şi Maria JURJU.
Crăciunul este sărbătoarea creştinilor
din lumea întregă, timp al bucuriilor, pentru orice naţiune. Elevii şcolii au
pregătit şi interpretat cu acest prilej, colinde în limba engleză, îndrumaţi de
prof. Marcela SILAGHI şi colinde în limba franceză, îndrumaţi de prof. Maria
BÂRZĂ, având ca solistă pe Adnana TOPÎRCEAN.
Câţiva elevi de la Centrul de Plasament
au pregătit un moment emoţionant, intitulat ”Vestitorii Crăciunului”, îndrumaţi de prof. PETCU.
La vârste foarte fragede, cu voci de
invidiat, având ca solistă pe Medeea TOPÎRCEAN, membrii grupului vocal
îndrumaţi de înv. Maria POP, au interpretat melodii populare din Mărginimea
Sibiului.
După terminarea sărbătorilor de iarnă,
încep nunţile şi balurile, unde dacă nu şti să strigi sau joci o învârtită
orlăţănească ori o jiană legănată, vii la Clubul ”Orlăţelul” şi înveţi bogăţia obiceiurilor şi tradiţiilor lăsate de
bunicii noştri, moştenire. Dansatorii Clubului, îndrumaţi de înv. Elena MORAR,
însoţiţi de cea mai proaspătă mascotă, Robert SAVU (un an şi 10 luni) au prezentat
o suită de strigături şi dansuri populare din Orlat care ne fac să fim mândri că suntem orlăţeni, atât pe elevi, cadre didactice cât şi pe părinţi şi bunici.
Nu pot încheia fără a aduce mulţumiri
tuturor celor care ne-au sprijinit şi mai ales doamnei prof. Elena HORAC, care
prin pregătirea prezentatorilor şi coordonarea întregii serbări, a făcut ca
acest eveniment să aibă succes.
Crăciun
fericit! An nou cu sănătate!
LA
MULŢI ANI!
26 decembrie 2012
Sarbatori fericite!
Cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, dorim să vă adresăm gândurile noastre cele mai bune însoţite de urări de sănătate, prosperitate şi de linişte sufletească.
Fie ca aceste sărbători să ne reînnoiască dorinţa de a construi împreună un viitor mai bun. Crăciun fericit!
13 noiembrie 2012
CUPA COMUNEI ORLAT LA TENIS DE MASĂ - 28.10.2012
Duminică, 28 octombrie 2012 începând de la ora 15 a avut loc la SALA DE SPORT prima ediţie a CUPEI COMUNEI ORLAT LA TENIS DE MASĂ.
Folosind un echipament adecvat (de sport), având însuşit regulamentul afişat de organizator, cei 20 de înscrişi în competiţie au dat dovadă de fair-play pe tot parcursul derulării acesteia. Câştigătorii din finală au fost :
Băilă Dumitru - locul I,
Guţă Lucian - locul II,
Verde Mihai - locul III.
Mulţumim celor care s-au implicat în organizarea şi promovarea cupei (în special voluntarilor din comuna noastră), dar şi participanţilor, jucători şi spectatori, exprimându-ne convingerea că a fost o competiţie reuşită, dar şi un mod de a petrece activ o după-amiază de duminică.
07 noiembrie 2012
Lansare de carte
Cu sprijinul Asociaţiei Reuniunea Mărginenilor, Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu, Bibliotecii Astra Sibiu şi comunelor din Mărginimea Sibiului va avea loc prezentarea cărţii “Să ne cunoaştem Mărginimea” pentru data de 09.11.2012,
orele 13, la Biblioteca Astra Sibiu (cladirea veche), fiind o lansare a cărţii şi la Sibiu.
Considerăm oportun ca la această prezentare
să ne bucurăm de prezenţa a cât mai multor mărgineni, locuitori ai judeţului Sibiu şi nu numai, dar şi cei care sunt dornici să afle ce se întâmplă în Mărginime.
01 noiembrie 2012
GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ MĂRGINIMEA SIBIULUI anunta APEL DE SELECŢIE PROIECTE LEADER
Implementarea
strategiei de dezvoltare locală
411-Creșterea competitivității
sectoarelor agricol și forestier, 412 – Imbunatatirea mediului si a spatiului rural si 413 – Calitatea vietii si diversificarea economiei rurale
Data
publicării anunţului: 1 NOIEMBRIE 2012
Număr
de referinţă : M41-04/12 -1.12.2012
Depunerea proiectelor : 1 NOIEMBRIE 2012-1 DECEMBRIE 2012, în fiecare zi
lucrătoare, între orele 9.00-14.00 la Secretariatul Grupului de Acțiune Locală
Mărginimea Sibiului, din comuna Rășinari, str. Copacele, nr. 189, jud. Sibiu .
Măsuri
deschise: 141-Sprijinirea
fermelor agricole de semi-subzistență si 322 –
Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru
economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale
Fondul total disponibil pentru
sesiunea noiembrie 2012 : 674.679 Euro
Grupul de
acţiune Locală Mărginimea Sibiului anunţă lansarea cererii de proiecte Masura
411-Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier Masura 412 - Imbunatatirea mediului
si a spatiului rural si 413 – Calitatea vietii si diversificarea economiei
rurale
Proiectele finanţate se vor implementa în teritoriul
Grupul de acţiune Locală Mărginimea Sibiului şi vor fi dezvoltate în
concordanţă cu direcţiile de dezvoltare identificate la nivelul teritoriului, aşa
cum sunt ele reflectate în Planul de Dezvoltare Locală disponibil pe
site-ul www.galmarginimeasibiului.ro.
TERITORIUL
GAL
Din teritoriul G.A.L. Mărginimea Sibiului fac parte 11
comune și 1 oras : Cristian, Gura Rîului, Jina, Orlat, Poiana Sibiului,
Poplaca, Răşinari, Rîu Sadului, Sadu, Tilişca,
Şugag şi Sălişte .
DEPUNEREA PROIECTELOR
Proiectele pot fi depuse în intervalul 1 noiembrie 2012-1 decembrie 2012 , în
fiecare zi lucrătoare, între orele 9.00-14.00 la secretariatul Grupului de
Acțiune Locală Mărginimea Sibiului, din comuna Rășinari, str. Copacele, nr.
189, jud. Sibiu .
MĂSURI DESCHISE
În termen de cel mult 15 zile de la expirarea
termenului pentru primirea proiectelor, lista candidaturilor primite va fi
disponibilă pe site-ul GAL.
MĂSURA 141-Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență
Intensitatea finanțării : 100% din valoarea totală a cheluielilor eligibile
Cuantumul finanțării: Maxim 7.500
euro/proiect
Alocare financiară pentru
sesiunea noiembrie 2012: 37.500 Euro
MĂSURA 322 - Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea
serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a
mostenirii rurale
Intensitatea
finanțării: Masura 322- 100% din valoarea totală a cheltuielilor
eligibile pentru beneficiari publici, 50% din valoarea totală a cheltuielilor
eligibile pentru beneficiari privati.
Cuantumul
finanțării: Privati- Minim 5000 euro , Maxim 6020 /euro
proiect , Alocare financiara-54.179 euro
Publici- Minim 5000 euro
, Maxim 53.000 euro, Alocare financiara-583.000 euro
Alocare
financiară pentru sesiunea noiembrie 2012: 637.179 EURO
DOCUMENTELE
NECESARE DEPUNERII CANDIDATURILOR
Proiectele se vor întocmi conform specificaţiilor
Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri. Documentele necesare sunt
disponibile în format electronic pe site-ul
www.apdrp.ro
CONFORMITATE
ŞI ELIGIBILITATE
Solicitantul
finanţării trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate
menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri. Vă rugăm
să consultaţi Ghidului Solicitantului aferent măsurii în care se încadrează
proiectul propus (www.apdrp.ro şi www.madr.ro ).
PROCEDURA
DE SELECŢIE
Dosarul Cererii de Finanţare este depus la
Secretariatul GAL Mărginimea Sibiului ,unde vor verificate conformitatea şi
eligibilitatea proiectului.
Comitetul de Selecţie a proiectelor este format din 7
membrii dintre care 2 reprezentanți ai administrației publice, 1 reprezentant
al sectorului privat, 4 reprezentanți ai societății civile.
GAL Mărginimea Sibiului va puncta fiecare proiect eligibil în funcţie
de sistemul de punctaj stabilit , va întocmi şi aproba Raportul de evaluare. Selecţia
proiectelor se va face pe baza criteriilor de selecţie stabilite de GAL.
Criterii specifice de selecţie GAL
Mărginimea Sibiului pentru Măsura 411-Măsuriile
141
Nr.crt
|
Criterii
|
Punctaj
|
1
|
Solicitantul
este membru, cu minim 6 luni înainte de lansarea sesiunii pentru care aplică,
al unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în
vigoare:
Formele asociative pot fi constituite şi
recunoscute la nivel local, judeţean şi naţional.
|
15
|
Solicitantul
este membru, cu minim 6 luni înainte de lansarea sesiunii pentru care aplică,
al uneia din următoarele forme asociative:
- grupuri de producători recunoscute în
conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi
funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor
agricole şi silvice, cu modificările şi completările ulterioare;
- grupuri şi organizaţii de producători în
sectorul fructe şi legume recunoscute conform Hotărârii Guvernului nr.
1078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători
recunoscute preliminar și organizațiilor de producători în sectorul fructe și
legume;
- cooperative agricole constituite conform Legii
nr. 566/2004, a cooperației agricole, cu modificările şi completările
ulterioare;
- organizaţii de îmbunătăţiri funciare
constituite conform Legii nr.138/2004 a îmbunătățirilor funciare, cu
modificările şi completările ulterioare.
- asociaţii profesionale cu profil agricol
constituite conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii
şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
|
15
|
|
2
|
Solicitantul4
accesează Măsura 214 „Plăţi de Agro - mediu” din cadrul PNDR
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie,
solicitantul ataşează la Cererea de finanţare documente prin care să
demonstreze că acesta a accesat Măsura 214 „Plăţi de Agro – mediu” din cadrul
PNDR, prin care
solicitantul şi-a asumat, în mod voluntar,
angajamente de agro – mediu pentru o perioadă de cinci ani de la data
semnării angajamentului.
|
5
|
3
|
Ferma
de semi – subzistenţă este deţinută de fermier cu vârsta sub 40 de ani, la
data depunerii proiectului
Criteriul se aplică pentru solicitantul care la data depunerii
proiectului nu are împlinită vârsta de 40 de ani.
|
50
|
4
|
Solicitantul realizează
o investiţie, în special o investiţie pentru îndeplinirea conformităţii cu
standardele comunitare:
a.
investiţie pentru îndeplinirea conformităţii cu standardele comunitare
Se
acordă punctaj la acest criteriu de selecție numai pentru implementarea
următoarelor standarde:
1.
protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole care se
aplică numai pentru zonele nou desemnate conform Anexei nr.12 din Ghidul
Solicitantului: Zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi – Localităţi conform
Ord. MM/MADR nr. 1552/ 743/ 2008. Întreaga exploatație trebuie să se
regasească în localitățile din Anexa nr. 12.
Data
la care se încheie perioada de grație pentru acest standard este 14.10.2013.
2.
Îndeplinirea standardelor pentru laptele crud care se aplică numai pentru
ferme existente de bovine (vaci de lapte și bivolite);
Data
la care se încheie perioada de grație - 31.12.2014.
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie,
solicitantul trebuie să prezinte în Planul de afaceri investiţii propuse a se
realiza, prin Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, pentru
adaptarea la standardele menționate mai sus.
|
30
|
b.
alt tip de investiţie
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de
selecţie, solicitantul trebuie să prezinte în Planul de afaceri investiţii
propuse a se realiza, prin Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”,
altele decât cele pentru adaptarea la standardele comunitare.
|
5
|
|
TOTAL
|
100
|
Criterii specifice de selecţie GAL Mărginimea Sibiului
pentru Măsura 412 si 413-Măsura 322
Nr.
Crt.
|
Criterii
de selectie
|
Punctaj
|
1.
|
Beneficiarii
care nu au primit anterior sprijin comunitar pentru o investitie similara
Se acorda punctaj numai daca nu a mai fost
finantata o investie similara in aceeasi localitate (in cazul in care o
comuna aplica pentru unul sau mai multe sate component, pentru o investitie
similara pentru care a aprimit anterior sprijin comunitar dar pentru un alt/e
sat/e din component sa, aceasta comuna nu primeste punctaj; in cazul ADI
aceasta primeste punctaj numai daca toate comunele in care se realizeaza
investitia nu a mai beneficiat de sprijin comunitar anterior pentru
investitii similar.)
Precizari: Acest criteriu se va
puncta indifferent de categoria de beneficiar.
Indiferent
de categoria de beneficiar, in cazul proiectelor integrate, acest criteriu se
va puncta in functie de actiunea majoritara a priectului.
|
10
|
2.
|
Membru in
GAL Marginimea Sibiului
|
15
|
3.
|
Proiectele care se încadreaza într-un
plan de dezvoltare locala sau
judeteana.
Punctarea acestui criteriu se va face numai
daca solicitantul prezinta o adresa de la Consiliul Judetean/
Agentia de Dezvoltare Regionala sau Investitia se regaseste
în scopul si obiectivele înfiintarii ADI-ului respective (daca
este cazul).
Se acorda punctaj numai daca exista, anexata, o
Adresa emisa de Consiliul Judetean/Agentia de Dezvoltare Regionala care sa
confirme ca investitia se încadreaza într-o strategie de dezvoltare locala,
judeteana sau regionala;
Precizare: Acest criteriu se va
puncta indiferent de categoria de beneficiar
|
10
|
4.
|
Proiecte care contin actiuni inovative
|
15
|
5.
|
Proiectele
de investitii in infrastructura de apa/apa uzata in localitatile rurale intre
2000-10 000 de p.e. identificate prin Master Planurile Regionale, dar care nu
sunt finantate din POS Mediu
Se acorda punctaj numai daca proiectul
indeplineste 4 conditii simultane:
-
Sa fie proiect pentru apa/apa uzata
(investitia propusa trebuie sa vizeze realizarea unui sistem functional de
apa/apa uzata);
-
Sa se implementeze in localitati cu minim 2000
locuitori persoane echivalente si maximum 10 000 locuitori persoane echivalente
(in cazul ADI numarul de locuitori persoane echivalente va fi cumulate intre
2000-10 000 pentru localitatile din ADI in care se realizeaza investitia);
-
Comuna/grupul de commune sa fie identificat/a
in Master Planul Regional/Planul de implementare Judetean aprobat, iar acolo
unde acestea nu sunt aprobate se va prezenta adeverinta eliberata de
Consiliul Judetean care sa ateste ca investitia se inscrie intr-o strategie
judeteana de dezvoltare;
-
Proiectul sa nu fie finantat prin proiectul
POS Mediu (in cazul ADI, fiecare dintre comunele component in care se
realizeaza investitia nu trebuie sa beneficieze de finantare prin programul
POS Mediu).
Precizare: In cazul comunelor nou infiintate, acestea trebuie sa indeplineasca
cele 4 criterii de mai sus; organismul intermediar al POS Mediu ofera
informatii referitoare la populatia echivalenta a acestor comune.
|
10
|
6.
|
Proiecte
de investiti in infrasctrucutra de drumuri care asigura legatura cu
principalele cai rutiere (drumuri judetene, nationale) sau alte cai principale de transport (feroviare si fluviale)
Punctarea
acestui criteriu se va face numai daca acest lucru este prezent si demonstrat
cu date statistice in Studiul de Fezabilitate.
Se acorda punctaj numai daca prin S.F. (piese
scrise si desenate) se demonstreaza intersectarea drumului propus a fi
modernizat, reabilitat, etc. cu un drum judetean, national, etc.
|
10
|
7.
|
Proiecte
in infrastructura sociala
Realizate de catre ONG-uri, unitati de cult si comune
Se acorda punctaj, in functie de categoria de
beneficiari, numai daca prin proiect se prevede prima infiintare si dotare a
centrelor de ingrijire copii (crese, gradinite, asistenta dupa programul
scolar, tip “after-school”), centre ingrijire batrani si persoane cu nevoi
special.
Precizare: Nu Se
acorda punctaj pentru Camine Culturale
|
10
|
8.
|
Proiecte
de mediu care au in vederea infiintarea/amenajarea de parcuri, spatii publice
de recreere pentru populatia rurala, a spatii verzi in interiorul
localitatiilor si investitii in sisteme de producere/furnizare de energie din
surse regenerabile
|
10
|
9.
|
Proiecte
care promoveaza investitii in scopul conservarii specificului local si a
mostenirii cultural (arhitectura traditional, conservare patrimoniu material,
imaterial, promovare, organizare festivaluri cu specific local, etc.)
-
Realizate de catre ONG-uri, unitati de cult,
persoane fizice si juridice (exceptand comunele si asociatiile acestora legal
constituite) realizate de catre commune si ADI-uri;
Punctarea acestui criteriu se va face numai daca
acest lucru este prezent si demonstrat in Studiul de Fezabilitate.
Se acorda punctaj, in functie de categoria de
beneficiari, numai daca sunt prevazute
investitii directe in:
-
Renovarea, modernizarea, extinderea si/sau
dotarea caminelor culturale (cu exceptia caminelor culturale care au primit
sau sunt in curs de finantare prin “Programul prioritar national pentru
contruirea de sedii pentru esezaminte culturale”, conform legii nr. 143/2007)
centrelor culturale/centrelor pentru conservarea si promovarea culturii
traditionale daca acestea dapostesc activitatea unui/unor ansambluri
artistice recunoscute (muzica, dans, teatru, picture, sculptura, arta
manufacturiera traditionala);
-
Targuri, festivaluri, piete traditionale
locale;
-
Resaturarea, consolidarea si conservarea
obiectivelor de patrimoniu cultural – clasa B (arhitectura laica
{constructii, statui, situri arheologice, etc.}, arhitectura de cult
{biserici, clopotnite, etc.});
-
Protejarea unor elemente ale cadrului natural
(fantani, izvoare, cascade, pesteri, arbori si arbusti, vegetatie, etc.) ce
sunt identificate in Listele intocmite la nivel national. In situatia in care
aceste nu se regasesc in Lista ariilor protejate la nivel national si local
(Anexa 8 la GS 322) se anexeaza la proiect, in functie de importanta
elementului cadrului natural, aviz din partea autoritatii publice central
pentru protectia mediului sau Hotarare a Consiliului Judetean sau Hotarare a
Consiliului Local
|
10
|
TOTAL
|
100
|
ANUNŢAREA
REZULTATELOR
În
termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului pentru primirea
proiectelor, lista candidaturilor primite va fi disponibilă pe site-ul GAL.
În termen de 45 de zile de la data limită de primire a
proiectelor, toţi solicitanţii care au înregistrat proiecte la Secretariatul
GAL vor fi informaţi cu privire la rezultatele selecţiei. Anunţarea
rezultatelor se va face prin afişarea la sediul GAL şi pe pagina web a
asociaţiei. Beneficiarii vor primi o notificare scrisă prin Poşta Romană, prin
care vor fi informaţi cu privire la selectarea sau respingerea proiectului propus.
Contestaţiile vor putea fi depuse la Secretariatul GAL
Mărginimea Sibiului, în termen de 5 Zile lucrătoare de la primirea notificării,
dar nu mai mult de 12 zile lucrătoare de la afişarea pe site a raportului de
evaluare.
31 octombrie 2012
Noutăţi privind ajutorul pentru încălzirea locuinţei
Legislaţia care
stabileşte condiţiile de acordare şi categoriile de beneficiari pentru
ajutorul pentru încălzirea locuinţei a fost definitivată, astfel că Primaria
Orlat a început , preluarea cererilor pentru acordarea acestui sprijin pentru
sezonul rece noiembrie 2012 - martie 2013. Pot beneficia de acest ajutor familiile şi persoanele singure care au domiciliu
şi reşedinţa în comuna
Orlat , în funcţie de venitul net mediu lunar şi de sistemul de încălzire
folosit. Ajutorul pentru încălzire se acordă doar pentru locuinţa înscrisă în
actele de identitate. Pot depune un dosar în vederea acordării acestui ajutor
cei care îşi încălzesc locuinţa cu gaz, energie termică sau lemne/cărbuni.
NU pot beneficia de
acest ajutor persoanele care deţin unul sau mai multe dintre bunurile
înscrise în anexa nr. 2, la H.G. nr. 920/2011dupa cum urmează:
1.-motociclete ,
motorete , scutere şi autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani ;
2. mijloace de
transport*): autoturisme care depăşesc 1.600 cmc, autoutilitare, autocamioane
de
orice fel şi
remorci, şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, autobuze,
microbuze;
3. utilaje agricole: tractor, combină
autopropulsată;
4. utilaje de prelucrare agricolă: presă
de ulei, moară de cereale;
5. utilaje de prelucrat lemnul: gater,
drujbă sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate
hidraulic, mecanic
sau electric;
6.
depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.
__________________________________________________________________________
*) Se exceptează mijloacele de transport
adaptate din proprietatea persoanelor cu handicap, precum şi cele necesare
pentru uzul personal al persoanelor care locuiesc în Rezervaţia biosferei
"Delta Dunării".
Terenuri
1. Terenuri de
împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă (teren intravilan), care depăşesc
1.000 m˛ în
zona urbană şi 2.000
m˛ în zona rurală
2. Terenuri în zona
colinară şi de şes : -arabil şi
fâneaţă 2,00 ha; forestier 2,00 ha; vii, livezi,
grădini de legume şi flori 1,00 ha
3. Terenuri în zona
montană: forestier 2,00 ha ; vii, livezi 1,50
ha ; păşuni şi fâneţe
4,00 ha
CATEGORII DE
ANIMALE/PĂSĂRI:
1. peste 3 bovine;
2. peste 5 porcine;
3. peste 20 de ovine/caprine;
4. peste 15 familii de albine.
Aşa cum este afişat şi la avizierul primăriei dosarul va conţine următoarele documente: cererea prin care se solicită acest ajutor, declaraţia pe proprie răspundere privind componenţa familiei însoţită de documente doveditoare (acte de identitate, certificat de naştere, de căsătorie, hotărâri judecătoreşti de adopţie, dare în plasament sau instituirea a tutelei/curatelei), documentele doveditoare privind calitatea de proprietar/chiriaş/comodatar, documentele doveditoare privind veniturile permanente nete ale familiei şi o copie după o factură emisă de societatea de gaz pentru a dovedi astfel numărul de abonat alocat. Cuantumul ajutorului pentru încălzire variază în funcţie de sistemul de încălzire şi veniturile nete pe membru de familie. Formularele se pot procura de la sediul Primăriei Orlat , biroul Agricol.
Pentru a
beneficia de acest ajutor pentru întreaga perioadă a sezonului rece trebuie
să depună acest dosar până în data de 31 octombrie. Dacă nu au depus cererea
până la această dată, beneficiarii vor primi ajutorul începând cu luna
depunerii cererii, în cazul în care documentele au fost depuse până în data
de 20 a lunii respective sau începând cu următoarea lună, pentru actele
depuse după data de 20.
Beneficiarii au obligaţia legală de a comunica Serviciului Public de Asistenţă Socială orice modificare care survine în componenţa familiei sau în veniturile obţinute de membri acesteia. Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în cererile şi formularele depuse,se vor verifica cel puţin 60% dintre dosare, prin anchete sociale efectuate în teren aşa cum specifică şi legea. |
02 octombrie 2012
28 septembrie 2012
ZIUA CRUCII - 14.09.2012
În fiecare toamnă,
înaintea începerii unui nou an şcolar, auzim şi simţim îndemnul:
Veniţi să ne
închinăm la Sfânta Cruce ,
Să ne ajute un’
ne-om duce!
La biserica din
sat,
24 septembrie 2012
Programul "Ziua Verde"
Ne face placere sa va invitam sa va alaturati campaniei nationale de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice, inclusiv a becurilor economice si tuburilor fluorescente, organizată de Asociatiile non-profit Recolamp ECOTIC, organizaţii ce asigura colectarea si reciclarea deseurilor si suporta integral costurile acestor actiuni, intr-un demers sustinut de Ministerul Mediului si Padurilor si Garda Nationala de Mediu. Programul cu titlul “Ziua Verde in organizatia ta” are loc in perioada 10 septembrie – 15 noiembrie 2012. Astfel, in perioada amintita, puteti solicita la numarul de telefon: 0722.283.383 sau la adresa de e-mail: colectare@ziuaverde.ro, ridicarea deseurilor. Organizatorii vor trimite un colector autorizat care in maxim 5 zile lucratoare va asigura preluarea lor si va intocmi documentatia necesara companiilor, pentru a putea face dovada respectarii obligatiilor prevazute de legislatia de mediu in vigoare (Legea 211/2011). Pentru eficientizarea actiunii, exista o limita minima de cantitate de la care se asigura ridicarea deseurilor - 100 kg. pentru echipamentele electrice si, respectiv, 20 de kg. pentru echipamentele de iluminat arse.
La finalul perioadei anuntate, organizatiile participante intra intr-o tragere la sorti pentru a se stabili care sunt castigatorii celor 15 biciclete pe care dorim sa le oferim ca si recompensa pentru efortul depus. Sansele la tragerea la sorti, vor fi direct proportionale cu cantitatile de deseuri predate. De asemenea, in baza cantitatilor totale de deseuri colectate, vom desemna si “Cea mai verde companie/ institutie” care va beneficia de o recunoastere speciala in cadrul „Galei Premiilor Pentru un Mediu Curat”, eveniment organizat la finele anului 2012.
Mai mult decat atat, programul „Ziua Verde in organizatia ta” are si o componenta sociala importanta prin colaborarea organizatiei „Ateliere fara frontiere” care va prelua si reconditiona PC-urile colectate pe care le va dona apoi unor scoli si organizatii non-profit. Organizatorii isi propun ca, in urma acestei campanii, un numar de peste 500 calculatoare reconditionate sa ajunga astfel la comunitati defavorizate.
Primăria Comunei Orlat este partenerer RECOLAMP încă din anul 2010 şi vă anunţăm că pentru depunerea şi colectarea deşeurilor de echipamente electrice si electronice, inclusiv a becurilor economice si tuburilor fluorescente VĂ RUGĂM SĂ FOLOSIŢI CONTAINERELE SPECIALE AMPLASATE LA PRIMARIE. Pentru informaţii suplimentare contactaţi pe dl.Milea Ioan, viceprimar sau pe dl.Ovidiu Reu, SVSU şi Biroul Agricol.
Primăria Comunei Orlat este partenerer RECOLAMP încă din anul 2010 şi vă anunţăm că pentru depunerea şi colectarea deşeurilor de echipamente electrice si electronice, inclusiv a becurilor economice si tuburilor fluorescente VĂ RUGĂM SĂ FOLOSIŢI CONTAINERELE SPECIALE AMPLASATE LA PRIMARIE. Pentru informaţii suplimentare contactaţi pe dl.Milea Ioan, viceprimar sau pe dl.Ovidiu Reu, SVSU şi Biroul Agricol.
21 septembrie 2012
,,AMINTIRILE SUNT SINGURA INTOARCERE SPRE TRECUT !’’
Noi le-am păstrat curate şi vii pe cele legate de
primii ani de şcoală. Astfel pentru absolvenţii claselor a VIII a, promoţia
1986 de la Şcoala generală Orlat, în data de 15 septembrie 2012 clopoţelul a sunat din nou şi ne-a
chemat să ne revedem, împreună cu foştii învăţători şi profesori.
Chiar dacă unii dintre noi ne întâlnim
aproape zilnic, emoţia revederii într-un cadru festiv a fost foarte mare.
Mulţumim pe aceasta cale: colegilor care au răspuns
prezent la strigarea catalogului, învăţătoarei
şi profesorilor care ne-au onorat cu prezenta, preotului care a oficiat slujba
de pomenire a colegilor şi profesorilor
decedaţi şi nu în ultimul rând celor care au organizat această întâlnire.
A fost prima noastră revedere de la
absolvire, foarte placută, speram ca următoarele să fie la fel de reuşite şi îi aşteptăm şi pe colegii care de data
aceasta au fost absenţi din diverse motive.
Mihaela Bacila
Mihaela Bacila
Etichete:
2012,
40 ani,
Cionca,
Dorina Parean,
Elena Gita,
Elena Seician,
Ghisoi,
Ioana Luca,
Maria Verde,
Mihaela Bacila,
Mimi Beu,
Neag,
Nelu Taban,
ORLAT,
Parola,
Pipernea,
Popa,
Posa,
scoala,
Verde
Abonați-vă la:
Postări (Atom)














