Ziua de sâmbătă, 19 noiembrie 2011, a găzduit prima etapă a unui parteneriat desfăşurat între Grădiniţa Orlat şi Grădiniţa „Zori de zi” din Hunedoara.
Tema proiectului, „Să ne cunoaştem judeţul şi ţara”, a reunit atât educatoare şi copii, cât şi părinţi ai copiilor din ambele localităţi.Invitaţii au fost primiţi într-un cadru festiv, întâmpinaţi de copii purtând costumul populat.Timpul petrecut în grădiniţa noastră a fost dedicat unei activităţi artistice, unde copiii au realizat lucrări sugestive anotimpului de toamnă. Activitatea s-a concretizat într-o expoziţie cu tema „Culorile toamnei”.
De asemenea, educatoarele din Grădiniţa Orlat au prezentat un material informativ despre localitatea Orlat şi despre împrejurimi. Activitatea este considerată o reuşită, mai ales datorită cuvintelor de laudă aduse de câtre musafiri colectivului grădiniţei.
Următoarea etapă a proiectului este programată în primăvara anului 2012, când preşcolarii din grădiniţa noastră vor vizita Grădiniţa „Zori de zi” din Hunedoara.
24 noiembrie 2011
SEARA FELINARELOR
Ca şi o continuare a tradiţiei de anul trecut, 11 noiembrie a fost „Seara felinarelor”.Când seara a pus stăpânire, centrul comunei s-a bucurat de un spectacol desăvârşit.Copiii de la grădiniţă, precum şi cei din clasele primare ale şcolii, au adus un strop de lumină şi veselie. Creativi în realizarea felinarelor, aceştia au încântat auditoriul cu poezii şi cântece diverse. Animaţi de dorinţa de participare, de la cei mai mici până la cei mai mari, au uitat şi de temperaturile scăzute de afară.
Felinarele au fost apoi purtate ca un simbol al belşugului toamnei, într-un fel de procesiune, până la crucea aflată la intersecţia străzilor Mică şi Lungă. Aici au fost aşezate în jurul crucii şi lăsate să lumineze la întunericul nopţii. Având toate ingredientele necesare, organizatorii evenimentului s-au declarat mulţumiţi de reuşita activităţii propuse.
Convinşi că şi copiii au trăit clipe de neuitat, sperăm la activităţi similare şi în anii viitori.
Ed. Elena Cărămidă
01 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)