13 noiembrie 2012

CUPA COMUNEI ORLAT LA TENIS DE MASĂ - 28.10.2012




     Duminică, 28 octombrie 2012 începând de la ora 15 a avut loc  la SALA DE SPORT prima ediţie a CUPEI COMUNEI ORLAT LA TENIS DE MASĂ.
    Folosind  un echipament adecvat (de sport), având însuşit regulamentul afişat de organizator, cei 20 de înscrişi în competiţie au dat dovadă de fair-play pe tot parcursul derulării acesteia. Câştigătorii din finală au fost  :
Băilă Dumitru - locul I, 
Guţă Lucian - locul II, 
Verde Mihai - locul III.
     Mulţumim celor care s-au implicat în organizarea şi promovarea cupei (în special voluntarilor din comuna noastră), dar şi participanţilor, jucători şi spectatori, exprimându-ne convingerea că a fost o competiţie reuşită, dar şi un mod de  a petrece activ o după-amiază de duminică.
   Pe viitor vom mai organiza astfel de manifestări destinate iubitorilor sportului, cu menţiunea că un astfel de concurs sperăm să îl organizăm în luna decembrie anul curent.



07 noiembrie 2012

Lansare de carte


  Cu sprijinul Asociaţiei Reuniunea Mărginenilor, Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu, Bibliotecii Astra Sibiu şi comunelor din Mărginimea Sibiului va avea loc prezentarea cărţii “Să ne cunoaştem Mărginimea” pentru data de 09.11.2012, orele 13, la Biblioteca Astra Sibiu (cladirea veche), fiind o lansare a cărţii şi la Sibiu.
  Considerăm oportun ca la această prezentare să ne bucurăm de prezenţa a cât mai multor mărgineni, locuitori ai judeţului Sibiu şi nu numai, dar şi cei care sunt dornici să afle ce se întâmplă în Mărginime.

01 noiembrie 2012

GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ MĂRGINIMEA SIBIULUI anunta APEL DE SELECŢIE PROIECTE LEADER


 
                        
Implementarea strategiei de dezvoltare locală
411-Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, 412 – Imbunatatirea mediului si a spatiului rural si 413 – Calitatea vietii si diversificarea economiei rurale
Data publicării anunţului:  1 NOIEMBRIE 2012
Număr de referinţă : M41-04/12 -1.12.2012
Depunerea proiectelor : 1 NOIEMBRIE  2012-1 DECEMBRIE 2012, în fiecare zi lucrătoare, între orele 9.00-14.00 la Secretariatul Grupului de Acțiune Locală Mărginimea Sibiului, din comuna Rășinari, str. Copacele, nr. 189, jud. Sibiu.
Măsuri deschise: 141-Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență si 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale
            Fondul total disponibil pentru sesiunea noiembrie  2012 : 674.679  Euro
Grupul de acţiune Locală Mărginimea Sibiului anunţă lansarea cererii de proiecte Masura 411-Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier Masura 412 - Imbunatatirea mediului si a spatiului rural si 413 – Calitatea vietii si diversificarea economiei rurale
Proiectele finanţate se vor implementa în teritoriul Grupul de acţiune Locală Mărginimea Sibiului şi vor fi dezvoltate în concordanţă cu direcţiile de dezvoltare identificate la nivelul teritoriului, aşa cum sunt ele reflectate în Planul de Dezvoltare Locală disponibil pe site-ul www.galmarginimeasibiului.ro.
TERITORIUL GAL
Din teritoriul G.A.L. Mărginimea Sibiului fac parte 11 comune și 1 oras : Cristian, Gura Rîului, Jina, Orlat, Poiana Sibiului, Poplaca, Răşinari, Rîu Sadului, Sadu, Tilişca,  Şugag şi Sălişte .
DEPUNEREA PROIECTELOR
Proiectele pot fi depuse în intervalul 1 noiembrie 2012-1 decembrie 2012 , în fiecare zi lucrătoare, între orele 9.00-14.00 la secretariatul Grupului de Acțiune Locală Mărginimea Sibiului, din comuna Rășinari, str. Copacele, nr. 189, jud. Sibiu.
MĂSURI DESCHISE
În termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului pentru primirea proiectelor, lista candidaturilor primite va fi disponibilă pe site-ul GAL.
MĂSURA 141-Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență
Intensitatea finanțării : 100% din valoarea totală a cheluielilor eligibile
Cuantumul finanțării:  Maxim 7.500 euro/proiect 
Alocare financiară pentru sesiunea noiembrie 2012: 37.500 Euro
MĂSURA 322 - Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale
Intensitatea finanțării:  Masura 322- 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru beneficiari publici, 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru beneficiari privati.
Cuantumul finanțării:  Privati- Minim 5000 euro , Maxim 6020 /euro proiect , Alocare financiara-54.179 euro
                        Publici- Minim 5000 euro , Maxim 53.000 euro, Alocare financiara-583.000 euro
Alocare financiară pentru sesiunea noiembrie 2012: 637.179 EURO
DOCUMENTELE NECESARE DEPUNERII CANDIDATURILOR
Proiectele se vor întocmi conform specificaţiilor Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri. Documentele necesare sunt disponibile în format electronic pe site-ul  www.apdrp.ro
CONFORMITATE ŞI ELIGIBILITATE
Solicitantul finanţării trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri. Vă rugăm să consultaţi Ghidului Solicitantului aferent măsurii în care se încadrează proiectul propus (www.apdrp.ro şi www.madr.ro ).

PROCEDURA DE SELECŢIE
Dosarul Cererii de Finanţare este depus la Secretariatul GAL Mărginimea Sibiului ,unde vor verificate conformitatea şi eligibilitatea proiectului.
Comitetul de Selecţie a proiectelor este format din 7 membrii dintre care 2 reprezentanți ai administrației publice, 1 reprezentant al sectorului privat, 4 reprezentanți ai societății civile.
GAL Mărginimea Sibiului va puncta fiecare proiect eligibil în funcţie de sistemul de punctaj stabilit , va întocmi şi aproba Raportul de evaluare. Selecţia proiectelor se va face pe baza criteriilor de selecţie stabilite de GAL.
Criterii specifice de selecţie GAL Mărginimea Sibiului pentru Măsura 411-Măsuriile 141
Nr.crt
Criterii
Punctaj
1
Solicitantul este membru, cu minim 6 luni înainte de lansarea sesiunii pentru care aplică, al unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare:
Formele asociative pot fi constituite şi recunoscute la nivel local, judeţean şi naţional.  
15
Solicitantul este membru, cu minim 6 luni înainte de lansarea sesiunii pentru care aplică, al uneia din următoarele forme asociative:
- grupuri de producători recunoscute în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, cu modificările şi completările ulterioare;
- grupuri şi organizaţii de producători în sectorul fructe şi legume recunoscute conform Hotărârii Guvernului nr. 1078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători recunoscute preliminar și organizațiilor de producători în sectorul fructe și legume;
- cooperative agricole constituite conform Legii nr. 566/2004, a cooperației agricole, cu modificările şi completările ulterioare;
- organizaţii de îmbunătăţiri funciare constituite conform Legii nr.138/2004 a îmbunătățirilor funciare, cu modificările şi completările ulterioare.
- asociaţii profesionale cu profil agricol constituite conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
15
2
Solicitantul4 accesează Măsura 214 „Plăţi de Agro - mediu” din cadrul PNDR
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, solicitantul ataşează la Cererea de finanţare documente prin care să demonstreze că acesta a accesat Măsura 214 „Plăţi de Agro – mediu” din cadrul PNDR, prin care
solicitantul şi-a asumat, în mod voluntar, angajamente de agro – mediu pentru o perioadă de cinci ani de la data semnării angajamentului.
5
3
Ferma de semi – subzistenţă este deţinută de fermier cu vârsta sub 40 de ani, la data depunerii proiectului
Criteriul se aplică pentru solicitantul care la data depunerii proiectului nu are împlinită vârsta de 40 de ani.
50
4
 Solicitantul realizează o investiţie, în special o investiţie pentru îndeplinirea conformităţii cu standardele comunitare:
a. investiţie pentru îndeplinirea conformităţii cu standardele comunitare
Se acordă punctaj la acest criteriu de selecție numai pentru implementarea următoarelor standarde:
1. protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole care se aplică numai pentru zonele nou desemnate conform Anexei nr.12 din Ghidul Solicitantului: Zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi – Localităţi conform Ord. MM/MADR nr. 1552/ 743/ 2008. Întreaga exploatație trebuie să se regasească în localitățile din Anexa nr. 12.
Data la care se încheie perioada de grație pentru acest standard este 14.10.2013.
2. Îndeplinirea standardelor pentru laptele crud care se aplică numai pentru ferme existente de bovine (vaci de lapte și bivolite);
Data la care se încheie perioada de grație - 31.12.2014.
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, solicitantul trebuie să prezinte în Planul de afaceri investiţii propuse a se realiza, prin Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, pentru adaptarea la standardele menționate mai sus.
30
b. alt tip de investiţie
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, solicitantul trebuie să prezinte în Planul de afaceri investiţii propuse a se realiza, prin Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, altele decât cele pentru adaptarea la standardele comunitare.
5

TOTAL
100
             Criterii specifice de selecţie GAL Mărginimea Sibiului pentru Măsura 412 si 413-Măsura 322
Nr. Crt.
Criterii de selectie
Punctaj
1.
Beneficiarii care nu au primit anterior sprijin comunitar pentru o investitie similara
Se acorda punctaj numai daca nu a mai fost finantata o investie similara in aceeasi localitate (in cazul in care o comuna aplica pentru unul sau mai multe sate component, pentru o investitie similara pentru care a aprimit anterior sprijin comunitar dar pentru un alt/e sat/e din component sa, aceasta comuna nu primeste punctaj; in cazul ADI aceasta primeste punctaj numai daca toate comunele in care se realizeaza investitia nu a mai beneficiat de sprijin comunitar anterior pentru investitii similar.)
Precizari: Acest criteriu se va puncta indifferent de categoria de beneficiar.
Indiferent de categoria de beneficiar, in cazul proiectelor integrate, acest criteriu se va puncta in functie de actiunea majoritara a priectului.
10
2.
Membru in GAL Marginimea Sibiului
15
3.
Proiectele care se încadreaza într-un plan de dezvoltare locala sau judeteana.
Punctarea acestui criteriu se va face numai daca solicitantul prezinta o adresa de la Consiliul Judetean/ Agentia de Dezvoltare Regionala sau Investitia se regaseste în scopul si obiectivele înfiintarii ADI-ului respective (daca este cazul).
Se acorda punctaj numai daca exista, anexata, o Adresa emisa de Consiliul Judetean/Agentia de Dezvoltare Regionala care sa confirme ca investitia se încadreaza într-o strategie de dezvoltare locala, judeteana sau regionala;
Precizare: Acest criteriu se va puncta indiferent de categoria de beneficiar
10
4.
Proiecte care contin actiuni inovative
15
5.
Proiectele de investitii in infrastructura de apa/apa uzata in localitatile rurale intre 2000-10 000 de p.e. identificate prin Master Planurile Regionale, dar care nu sunt finantate din POS Mediu
Se acorda punctaj numai daca proiectul indeplineste 4 conditii simultane:
-          Sa fie proiect pentru apa/apa uzata (investitia propusa trebuie sa vizeze realizarea unui sistem functional de apa/apa uzata);
-          Sa se implementeze in localitati cu minim 2000 locuitori persoane echivalente si maximum 10 000 locuitori persoane echivalente (in cazul ADI numarul de locuitori persoane echivalente va fi cumulate intre 2000-10 000 pentru localitatile din ADI in care se realizeaza investitia);
-          Comuna/grupul de commune sa fie identificat/a in Master Planul Regional/Planul de implementare Judetean aprobat, iar acolo unde acestea nu sunt aprobate se va prezenta adeverinta eliberata de Consiliul Judetean care sa ateste ca investitia se inscrie intr-o strategie judeteana de dezvoltare;
-          Proiectul sa nu fie finantat prin proiectul POS Mediu (in cazul ADI, fiecare dintre comunele component in care se realizeaza investitia nu trebuie sa beneficieze de finantare prin programul POS Mediu).
Precizare: In cazul comunelor nou infiintate, acestea trebuie sa indeplineasca cele 4 criterii de mai sus; organismul intermediar al POS Mediu ofera informatii referitoare la populatia echivalenta a acestor comune.
10
6.
Proiecte de investiti in infrasctrucutra de drumuri care asigura legatura cu principalele cai rutiere (drumuri judetene, nationale) sau alte cai principale de transport (feroviare si fluviale)
Punctarea acestui criteriu se va face numai daca acest lucru este prezent si demonstrat cu date statistice in Studiul de Fezabilitate.
Se acorda punctaj numai daca prin S.F. (piese scrise si desenate) se demonstreaza intersectarea drumului propus a fi modernizat, reabilitat, etc. cu un drum judetean, national, etc.
10
7.
Proiecte in infrastructura  sociala
Realizate de catre ONG-uri, unitati de cult si comune
Se acorda punctaj, in functie de categoria de beneficiari, numai daca prin proiect se prevede prima infiintare si dotare a centrelor de ingrijire copii (crese, gradinite, asistenta dupa programul scolar, tip “after-school”), centre ingrijire batrani si persoane cu nevoi special.
Precizare: Nu  Se acorda punctaj pentru Camine Culturale
10
8.
Proiecte de mediu care au in vederea infiintarea/amenajarea de parcuri, spatii publice de recreere pentru populatia rurala, a spatii verzi in interiorul localitatiilor si investitii in sisteme de producere/furnizare de energie din surse regenerabile
10
9.
Proiecte care promoveaza investitii in scopul conservarii specificului local si a mostenirii cultural (arhitectura traditional, conservare patrimoniu material, imaterial, promovare, organizare festivaluri cu specific local, etc.)
-          Realizate de catre ONG-uri, unitati de cult, persoane fizice si juridice (exceptand comunele si asociatiile acestora legal constituite) realizate de catre commune si ADI-uri;
Punctarea acestui criteriu se va face numai daca acest lucru este prezent si demonstrat in Studiul de Fezabilitate.
Se acorda punctaj, in functie de categoria de beneficiari, numai daca sunt prevazute investitii directe in:
-          Renovarea, modernizarea, extinderea si/sau dotarea caminelor culturale (cu exceptia caminelor culturale care au primit sau sunt in curs de finantare prin “Programul prioritar national pentru contruirea de sedii pentru esezaminte culturale”, conform legii nr. 143/2007) centrelor culturale/centrelor pentru conservarea si promovarea culturii traditionale daca acestea dapostesc activitatea unui/unor ansambluri artistice recunoscute (muzica, dans, teatru, picture, sculptura, arta manufacturiera traditionala);
-          Targuri, festivaluri, piete traditionale locale;
-          Resaturarea, consolidarea si conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural – clasa B (arhitectura laica {constructii, statui, situri arheologice, etc.}, arhitectura de cult {biserici, clopotnite, etc.});
-          Protejarea unor elemente ale cadrului natural (fantani, izvoare, cascade, pesteri, arbori si arbusti, vegetatie, etc.) ce sunt identificate in Listele intocmite la nivel national. In situatia in care aceste nu se regasesc in Lista ariilor protejate la nivel national si local (Anexa 8 la GS 322) se anexeaza la proiect, in functie de importanta elementului cadrului natural, aviz din partea autoritatii publice central pentru protectia mediului sau Hotarare a Consiliului Judetean sau Hotarare a Consiliului Local
10

TOTAL
100
ANUNŢAREA REZULTATELOR
 În termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului pentru primirea proiectelor, lista candidaturilor primite va fi disponibilă pe site-ul GAL.
În termen de 45 de zile de la data limită de primire a proiectelor, toţi solicitanţii care au înregistrat proiecte la Secretariatul GAL vor fi informaţi cu privire la rezultatele selecţiei. Anunţarea rezultatelor se va face prin afişarea la sediul GAL şi pe pagina web a asociaţiei. Beneficiarii vor primi o notificare scrisă prin Poşta Romană, prin care vor fi informaţi cu privire la selectarea sau respingerea proiectului propus.
Contestaţiile vor putea fi depuse la Secretariatul GAL Mărginimea Sibiului, în termen de 5 Zile lucrătoare de la primirea notificării, dar nu mai mult de 12 zile lucrătoare de la afişarea pe site a raportului de evaluare.               
PERSOANE DE CONTACT -Marina Bogdan,  Manager GAL Marginimea Sibiului, tel. 0744526156,            email:gal_marginimea_sibiului@yahoo.ro