27 august 2010

Apel cãtre iubitorii fotbalului

      Asociaţia Sportivã SILVATEX Orlat anunţã organizarea unui turneu de fotbal, duminicã, 28 august 2010, începând cu ora 10, la terenul de fotbal din localitatea noastrã, turneu la care participã patru echipe. Turneul vine ca o deschidere a Campionatului Judeţean şi vor participa echipe din Orlat, Sãlişte, Miercurea Sibiului şi Sângãtin.

CURSURI GRATUITE

           Cursurile se vor desfăşura în Orlat şi Sibiu, locaţiile urmând a fi comunicate ulterior înscrierii de către partenerii proiectului. Vă aşteptăm să vă înscrieţi la aceste cursuri şi la numărul de telefon 0269571455.
Menţiuni:
-          Profesorii/învăţătorii/educatorii sunt eligibili în proiect cu condiţia să poată să facă dovada buletinului de mediu rural şi a faptului că predau la şcoli/grădiniţe din mediul rural (copie carte de muncă, adeverinţă sau alt document care să ateste acest lucru)
-          Persoanele care au viza de flotant în mediul rural sunt eligibile.
-          O persoana poate participa la un curs, la două sau la toate trei dacă doreşte.
-          Durata cursurilor şi câte ore pe zi vor ţine le vom stabili funcţie de grupele pe care le formăm.

26 august 2010

Centrul de vacanţă “Năzdrăvanii”

          Copiii care au frecventat centrul de vacanţă “Năzdrăvanii” ORLAT, aflat la a III-a ediţie,  au avut parte de zile interesante, centrul de vacanţă fiind un proiect organizat de Asociaţia de prietenie « Ille et Vilaine – Sibiu  », în fiecare vară, timp de două săptămâni, din anul 2004. Acest proiect este adaptat după un model francez şi este o structură pentru copiii între 6 şi 14 ani, ce propune activităţi adaptate intereselor şi ritmului lor având ca scop favorizarea dezvoltării copiilor şi accesul lor la autonomie. Ele sunt realizate de către profesionişti, numiţi « animatori în tehnici de animaţie » care au urmat o formare în acest scop. Animatorii centrului de vacanţă Orlat au fost: prof. Mihaela Băcilă şi studenta Iulia Mihu, formate în tehnicile de animaţie în cadrul Centrului de formare profesională autorizată al Asociaţiei de prietenie „Ille et Vilaine – Sibiu” şi un marionetist din Franţa, Fabian Moretti.
         Centrul de vacanţă “Năzdrăvanii” 2010,  a fost organizat la Şcoala cu clasele I-VIII “Ion Pop Reteganul Orlat”, care a pus la dispoziţia centrului  C.D.I.- ul şcolii, cabinetul de informatică şi sala de sport, unde s-au desfăşurat cele mai multe activităţi.  Asociaţia “Orlat - Saint Gregoire” a sprijinit acest proiect ocupându-se de cazarea animatorului din Franţa şi de bunul mers al desfăşurării Centrului de vacanţă. În acest an, Centrul de vacanţă a funcţionat cu un număr de 20 de copii, care au fost prezenţi pe toată perioada, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, iar alţii care s-au  înscris pentru o perioadă de 2, 3 sau 4 zile, totalizând un număr de 28 copii, inclusiv copii din alte localităţi. Au fost următoarele ateliere de lucru:
▪ pictură pe lemn ,
▪ lucrări de traforaj ,
▪ împletirea în patru, brăţări din fire plastice,
▪ confecţionarea  figurinelor din aluat,
▪ dansuri populare şi moderne,
▪ confecţionarea unor  măşti din  baloane,
▪ gastronomie ( un  tort de biscuiţi pentru ziua onomastică a unei fetiţe şi prăjitura “Rafaelo” pentru petrecerea finală),
▪ colorat ( au colorat planşe inspirându-se din cărţile de poveşti preferate).
             Confecţionarea de marionete, sub îndrumarea animatorului francez Fabian Moretti, a dus la organizarea unui teatru de marionete de către copii. Drumeţiile pe Cetate, la Mănăstirea Orlat, la Staţia de epurare,diferitele jocuri în care s-au antrenat şi au concurat au fost de asemenea atractive pentru cei mici.
              Pe parcursul întregii perioade copiii  au avut la dispoziţie sala de sport a şcolii, unde au jucat tenis de masă, volei, handbal, fotbal. Şcoala a pus la dispoziţie şi un loc de odihnă pentru copii, necesar după masa de prânz şi mai ales în perioada orelor de caniculă. Excursia la Sibiu a rămas în amintirea copiilor datorită vizitei la muzeul de istorie, a expoziţiei cu reptile şi a pizzei pe care au servit-o cu mare poftă, leagănelor, toboganelor şi partidei de şah din parcul Tineretului. Pentru unii dintre copiii, care circulă numai cu autoturismul, călătoria cu trenul la Sibiu,  a fost o premieră, pe care nu o vor uita curând.
              Taxa de înscriere în Centrul de vacanţă “Năzdrăvanii” a fost de 50 lei/ 5 lei pentru o zi, taxă din care au fost acoperite cheltuielile pentru gustări, materiale (hârtie, lipici, mingi, set pentru tenis de masă, etc.), biletele de călătorie dus-întors la Sibiu, biletele de intrare la muzeu şi pizza. Copiii au primit două gustări pe zi constând din fursecuri, prăjiturele, napolitane, cornuri cu ciocolată, iaurturi, fructe (mere, banane, piersici, pepeni – fiind preferaţii lor).
          Credem că Centrul de vacanţă le-a dat posibilitatea de a avea o vacanţă plăcută micilor şcolari, o vacanţă pe care nu o vor uita!

25 august 2010

"Micii actori" la Orlat



               Atmosfera celor "1001 de nopţi" s-a făcut simţită la Centrul de Plasament din Orlat, miercuri, 18 august 2010. Astfel, începând cu ora 10, personaje de poveste, au pus în scenă spectacolul "Şeherezada". Evenimentul oferit micuţilor de la Orlat de voluntarii Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu face parte din programul "Micii actori", program derulat de prestigioasa instituţie de cultură sibiană. Astfel, copii prezenţi în centru, 15 la număr, ceilalţi copii fiind plecaţi în tabără la mare, au fost transpuşi într-o lume a poveştilor, de către zece mici actori, care sunt elevi în clasele primare şi gimnaziale la şcoli din Sibiu. " Sunt copii care au nevoie de foarte multă căldură sufletească, de aceea, împreună cu voluntarii noştri am încercat să le aducem un strop de bucurie prin spectacolul pe care l-am dat, prin cântecele pe care le-am cântat împreună, prin micile surprize şi jucării", a spus doamna Cornelia Cramarenco, şeful Serviciului pentru Copii şi Tineret al Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu.
           Centrul de Plasament din Orlat s-a implicat în acest eveniment oferind dulciuri copiilor. În cadrul acestui eveniment derulat de Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu au fost făcute şi donaţii, banii strânşi fiind folosiţi pentru a le cumpăra copiilor dulciuri. Voluntarii Bibliotecii ASTRA le-au dus copiilor prezenţi în centru şi jucării strânse de ei. Acţiuni de acest gen vor continua şi în alte centre de plasament din judeţul Sibiu.

CAMERELE AGRICOLE JUDEŢENE



           Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor au adoptat raportul la proiectul de lege privind camerele agricole şi pentru dezvoltare rurală. Înfiinţarea camerelor agricole are ca scop promovarea unei agriculturi durabile, prin dezvoltarea exploataţilor agricole, a fermelor familiale, precum şi o valorificare superioară a producţiei realizate în plan local, zonal, judeţean, regional şi naţional. În acest fel, se descentralizează administraţia agricolă, iar diversele structuri din domeniu se vor plia pe activitatea camerelor agricole, organisme care vor promova politici în copul dezvoltării sectorului agricol. Legea camerelor agricole este unul dintre cele mai importante acte normative care va sta la baza restructurării instituţionale a sistemului agricol românesc.

BRANŞAREA LA REŢEAUA DE APĂ

                În urma analizei făcute de proiectant, executant şi beneficiar, a fost finalizată soluţia tehnică de executare a branşamentelor la reţeaua de apă. Au fost agreate următoarele:
- tipul de apometru ¾ cu cip de citire înglobat;
- ţeavă diametru 25 mm PN 10;
- robinet de trecere ¾ DN 20 PN 40;
- şaua de branşare diametru 110 sau 90;
- adaptor pentru coloană.
         Toate aceste materiale vor fi procurate de către beneficiar în urma stabilirii unei liste de cantităţi de către echipa de instalatori agreată de proiectant, executant şi beneficiar (Comuna Orlat prin Consiliul Local şi Primăria Comunei Orlat). Costurile pentru un branşament sunt:
- apometru 122 lei;
- şaua de branşare diametru 110  18,2 lei;
- şaua de branşare diametru 90 14 lei;
- ţeavă diametru 25 mm PN 10 1,8 lei ml;
- robinet de trecere 9 lei;
- adaptor pentru coloană 4 lei.
        Săpătura pentru execuţia branşamentului (aproximativ 2 metri cubi) costă 70lei plus TVA. Pentru lungimi mai mari se adaugă 15 lei /ml plus TVA. Manopera instalatorului este de aproximativ 80 lei până la limita de proprietate.
        Taxa de branşare (se achită la casieria Primăriei Comunei Orlat) este de 60 lei.
        Condiţii obligatorii pentru branşare:
- contract de branşare şi furnizare semnat cu Primăriei Comunei Orlat;
- execuţie reţea de canalizare (pentru cei care nu au);
- dovada contractului pentru servicii de salubritate (existenţa unui tomberon pentru colectarea deşeurilor menajere);
- dovada achitării la zi a taxelor apă-canal.
        Lucrările vor fi făcute doar de firme agreate de proiectant, executant şi beneficiar şi vor începe în această lună cu strada Lungă. Se recomandă cetăţenilor comunei ca lucrările să fie făcute sistematic pentru a nu reveni cu refacerea străzilor. Se acceptă ca lucrările de săpătură să fie executate de fiecare proprietar.
       Poziţionarea ceasului comparator poate fi în :
- pivniţe, pe domeniul public sau la limita de proprietate cu obligativitatea existenţei sahtului sau căminului de vizitare. Pentru cei interesaţi, căminele de vizitare gata echipate cu apometru, 2m ţeavă, 2 robineţi costă aproximativ 480 lei cu TVA.
        În urma analizelor făcute costul unui branşament la reţeaua de alimentare cu apă costă între 400 şi 700 lei, în funcţie de soluţia aleasă şi de situaţia din teren.