De secole, creştinii celebrează Crăciunul ca pe o perioadă de 12 zile,
cuprinsă între Crăciun şi Epifanie, ca pe o lungă “zi” de Crăciun. Perioada
Crăciunului se încheie cu celebrarea botezului Domnului. Sărbătorile Crăciunului
ne-au umplut sufletul de bucurie. Firesc este ca ea să crească. De copilul
nou-născut se bucură tata, mama, fraţii şi surorile. La naşterea lui Isus s-au
bucurat: preacurata, sfântul Iosif, îngerii, păstorii şi magii. Când copilul
este dus la Botez, bucuria se răspândeşte şi creşte, atât în cei amintiţi cât
şi în alţii, cum sunt: naşii, preotul, rudele, credincioşii acelei comunităţi,
biserica întreagă fiindcă primeşte un nou mădular sfânt. Fiindcă prin botezul său Isus împarte
oamenilor viaţa cea nouă, zămislită de la Spiritul Sfânt în sânul Fecioarei,
inaugurând Botezul nostru, minunile de la apa Iordanului sunt mai mari decât
cele de la naşterea lui. În noaptea sfântă steaua strălucitoare ne-a arătat
locul unde s-a născut Mesia, pe când la botez intervine chiar Tatăl ceresc; în
noaptea de Crăciun au coborât îngerii, au cântat şi au chemat pe păstori la
iesle, dar la botez coboară însuşi Spiritul Sfânt şi-l arată oamenilor pe Fiul
lui Dumnezeu făcut om, purtător al germenului de viaţă nouă, de viaţă veşnică;
în noaptea de Crăciun Isus era ca un prunc micuţ culcat în ieslea săracă, acum
apare ca om desăvârşit, în floarea vârstei, capabil să ne ofere sprijinul său
plin de caritate; în noaptea de Crăciun ne-a oferit doar lacrimile sale de
copil, aici se arată ca adevărat mântuitor, care înfăptuieşte dreptatea,
oferind apa Iordanului pentru spălarea sufletelor de păcat şi împăcare cu
Tatăl; în noaptea de Crăciun cerul era întunecat, acum, la botez, cerul se
deschide în timp ce Isus era în rugăciune pentru noi, pentru fericirea noastră
cea veşnică.
Prin Botez, creştinul este asimilat în mod sacramental lui Isus, care, prin
Botez, îşi anticipează moartea şi învierea; El trebuie să intre în acest mister
al înjosirii umile şi al căinţei, să coboare în apă cu Isus pentru a se ridica
din nou cu El, să se renască din apă şi din Spirit pentru a deveni, întru Fiul,
fiu preaiubit al Tatălui şi «a umbla întru înnoirea vieţii».
Sfântul Grigore de Nazianz a vorbit frumos despre acest mister când predica
astfel: “Să ne înmormântăm cu Cristos prin Botez ca să înviem împreună cu El;
să coborâm cu El, ca să fim înălţaţi cu El; să urcăm împreună cu El, ca să fim
preamăriţi întru El”.
Cel mai mare dar posibil îl primim prin Botez: este însăşi viaţa şi iubirea
lui Dumnezeu. O viaţă care să învingă moartea ce o moştenim de la Adam, o
iubire care să ne elibereze de iubirea de sine, pentru a-l iubi pe Dumnezeu
pentru cine este şi pe semeni pentru gloria Sa. Alte daruri baptismale pe care
le primim sunt capacitatea, în Cristos, de a lăuda şi a aduce cult Tatălui în
Spiritul Sfânt, şi de a face pe placul
lui Dumnezeu.
Baptisteriu era adesea aşezat în
curtea bisericii sau lângă intrare, în bisericile primare. Noi “intrăm” în Trupul lui Cristos
în momentul botezului. Prin botez devenim adoratori ai Fiului, plăcuţi şi
iubiţi Tatălui. De aceea baptisteriile se puneau lângă intrarea în biserică.
Înmuindu-vă degetele în apa sfinţită de la
intrarea în casa Domnului, şi făcându-vă semnul crucii, amintiţi-vă că prin
puterea botezului vostru aduceţi cult plăcut lui Dumnezeu prin viaţa voastră de
sacrificiu şi de sfinţenie, dar mai ales prin participarea la jertfa
euharistică.
Dacă botezul Domnului are ceva în comun cu botezul nostru, acest ceva nu
este ştergerea păcatului originar – pentru că Isus nu a moştenit păcatul
originar; acest ceva nu este nici începutul vieţii veşnice, adus nouă de botez,
pentru simplul fapt că Isus avea deja aceasta în plinătatea Sa. Lucrul în comun
între botezul Domnului şi botezul nostru este faptul că ne pune pe drumul regal
spre Sfânta Cruce, drumul pe care înaintea noastră Isus l-a parcurs,
acoperindu-l cu Sângele Său răscumpărător. Sfântul Pavel le scria romanilor: “Sau nu ştiţi că noi
toţi, care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea Lui?
Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu El prin botez în moartea Lui, pentru
ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să
umblăm într-o viaţă nouă” (Romani 6,3-4).
Creştinul – oricare creştin – nu se naşte astăzi. Vine de departe.
Originile sale sunt îndepărtate şi diferite. El apare ca rodul acţiunii
conjugate a lui Dumnezeu şi a omului. Creştinul “este rezultatul unei
stratificări de milenii, rezultatul unei istorii întregi. Suntem şi rezultatul
mamei noastre, şi ea a mamei sale, şi aşa mai departe” (Bruna Costacurta). Eu
m-am născut din predica apostolilor, din mărturia martirilor, din lupta
asceţilor, din tăcerea călugărilor din vechime, din fidelitatea a milioane de
creştini care s-au succedat în secole. În arborele meu genealogic sunt toţi
sfinţii şi sfintele din calendar (în companie cu mulţi alţii). Pe blazonul
familiei mele apar nume ilustre (şi cu atât mai ilustre cu cât sunt mai
necunoscuţi). Eu am fost “făcut” din rugăciunile bunicei mele , din credinţa şi
iubirea mamei mele, din virtuţile parohului meu, din blândeţea şi din “curăţia”
tatălui meu. Eu sunt fiul unor mame şi taţi “necunoscuţi”. Şi acest fapt îmi dă
dreptul să merg cu capul sus. Aş îndrăzni să spun că mă face să mă simt
“cineva”. Anii mei nu sunt pur şi simplu cei din registre.
Vorbind păgânilor, sfântul Augustin le spunea: Dacă voiţi să vă convingeţi că religia noastră este adevărată, priviţi
cum trăiesc creştinii! Între noi nu există nedreptate, nici înşelăciune; totul
este iubire, curăţie, evlavie. Oare tot aşa este şi azi între creştini? Se vede în noi viaţa cea nouă
primită la Botez?
Botezul primit în numele lui Isus trebuie să ne facă solidari cu toţi
fraţii săi, dar mai presus de toate, trebuie să avem această conştiinţă că prin
botezul lui Isus din Iordan noi intrăm în familia lui Dumnezeu, intrăm în
intimitate cu cele trei Persoane, ceea ce de fapt constituie o nouă naştere,
fiind o trecere de la solidaritatea cu păcatul la solidaritatea cu iubirea; din
întuneric şi din singurătate botezul lui Isus ne trece la o lume nouă de
frăţietate.
La ultima vizită în Franţa (1996), Papa Ioan Paul al II-lea i-a întrebat: Francezilor, ce aţi făcut cu botezul vostru?
Nu ştiu ce au răspuns ei, dar noi trebuie să-i dăm următorul răspuns: L-am desăvârşit prin Euharistie. Isus însuşi
ne-a învăţat acest lucru. Apa botezului său din Iordan s-a arătat pe Calvar
ieşindu-i din coastă împreună cu sângele. Noi ne trăim botezul prin primirea
sfintei Împărtăşanii şi nu vrem să separăm apa de vin şi nici botezul de jetfă.
În potirul cu vin de la ofertor noi punem câteva picături de apă, semnul
botezului nostru, ca să se desăvârşească prin Jerfta Crucii sale, spre a deveni
una cu Cristos, ca însăşi viaţa noastră să fie o teofanie.
Creştinule, nu necinsti prin viaţa ta nedemnă numele glorios pe care îl
porţi!
Într-o zi, Alexandru cel Mare l-a apostrofat astfel pe un soldat care purta
numele lui, dar care nu era bun de nimic:
- Alexandru, ori îţi schimbi numele, ori îţi schimbi comportamentul.
Inchei prin a o implora pe Maica Vietii, Preacurata Fecioara Mara, ca anul
2012 sa umple camarile sufletului
confratilor preoti, autoritatilor locale si tuturor cititorilor de tot binele.
La multi ani!
Preot roman unit, greco catolic IOAN CANCIU
