30 august 2012

Biblionet – lumea in biblioteca mea



  Vă aducem la cunoștință faptul că Biblioteca Comunală din localitatea noastră, alături de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a fost selectată să participe în Programul „Biblionet – lumea in biblioteca mea”
        Biblionet este un program de cinci ani care le va facilita cetăţenilor accesul gratuit la informație, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Prin cursurile de instruire și tehnologia furnizată – calculatoare, softurile aferente și echipamente periferice –, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure servicii în comunitățile locale sub forma unui parteneriat între IREX, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), autoritățile locale și naționale și bibliotecile din țară.
           Pentru demararea proiectului Consiliul Local Orlat va susține programul în continuare, astfel vor fi încheiate renovările/ modernizările/ lucrările necesare deschiderii noilor servicii de acces public gratuit la Internet în cadrul bibliotecii, programul Biblionet defăşurându+se conform unui orar care va fi afișat în toamnă în punctele de informare publică.
        Prin acest parteneriat ne dorim să aducem o reală contribuție la dezvoltarea membrilor comunității pe care o reprezentăm.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu